the (NEW) Artist

87_The Artist 2017_13G: Sfârșitul anului 2015 a adus cu el dispariția celor mai bune restaurante din București, cam singurele care se apropiau în mod real de conceptul de fine dinning, Le Fin Palais Royal și the Artist. Dacă în cazul primului eșecul a fost la nivel de marketing, localul nereușind să aibă niciodată prea mulți clienți, cel de-al doilea a căzut victima reglementărilor drastice post- Colectiv, funcționând până atunci într-o clădire cu bulină. Revenirea, promisă inițial în primăvara anului trecut, s-a tot amânat până când ajunseserăm să credem că nu se va mai produce vreodată.

Iată însă că la începutul acestui an the Artist s-a redeschis într-o nouă locație, într-o clădire elegantă de pe Calea Victoriei în zona Muzeului Enescu! O să vă întrebați atunci, legitim, cum de am ajuns acolo abia luna asta… Adevărul este că am încercat să îi facem o vizită încă de la începutul lunii februarie, dar nu s-au aliniat planetele – am ajuns acolo la ora 17 fără cinci minute, fără rezervare, și deși orele de funcționare anunțate sunt 12-16 și 17-23, pur și simplu nu am fost primiți pe motiv că este pauză. Nu ne-a picat prea bine această întâmplare așa că am avut nevoie de timp pentru a digera primirea neprietenoasă (comunicarea ar fi putut fi făcută cu ceva mai mult tact) până să ne hotărâm să revenim.

N: Urma să ne întâlnim cu niște prieteni dragi pe care nu-i mai văzusem de prea multă vreme și cărora le promiseserăm o vizită la the Artist încă de dinainte de închidere. Așa că n-am riscat încă o scenă penibilă și ne-am făcut rezervare. Am parcat în față la BCR (imediat ce intri pe Victoriei) și am profitat de cei câțiva pași prin primăvară și prin soare. Ne-am întâlnit chiar în fața vilei elegante care acum găzduiește restaurantul și ne-am auzit pantofii țăcănind în gangul de la intrare. E drept că nu ne-a întâmpinat un șirag de chelneri ca la Pinchiorri, dar nici nu ne-am putut plânge de impolitețe ca data trecută.87_The Artist 2017_9

G: Venisem pentru un prânz în zi de sâmbătă (moment în care majoritatea restaurantelor sunt goale, din experiența noastră) – și, spre marea noastră surprindere aproape toate mesele din sala principală a restaurantului (aproape 30 de locuri) erau deja ocupate! Se pare că, în ciuda absenței, faima the Artist nu a făcut decât să crească – de altfel, în tot acest răstimp, a continuat să ocupe poziția întâi în topul restaurantelor bucureștene pe Trip Advisor. Majoritatea clienților sunt străini – publicul local, am mai spus-o, neavând încă, din păcate, un apetit format pentru fine –dinning real, care înseamnă altceva decât fructe de mare, carne de vită sau brunch-urile duminicale de la marile hoteluri.

N: Ne-a plăcut modul în care au renovat clădirea respectându-i ornamentele și istoria, redându-i parte din strălucirea de odinioară. Ne-a plăcut și atmosfera mai pretențioasă și aerul de artisticitate calculată.

G: Structura meniului a rămas aceeași, câteva preparate la fiecare categorie (aperitiv, fel principal, desert), plus opțiunea extrem de interesantă, pe care nu am mai văzut-o nicăieri altundeva – spoon tasting, adică posibilitatea de a degusta câte o îmbucătură din fiecare preparat de la o anumită categorie. La fel și prețurile, care variază între 30-100 de lei pentru aperitive, 60-110 pentru feluri principale și 30-40 la deserturi. Există suficiente opțiuni de vin la pahar pentru a realiza un wine pairing dar nu există un somelier dedicat și nici personalul nu e instruit să propună așa ceva. O variantă de luat în calcul pe viitor ar putea fi și un meniu de degustare de 4-5 feluri (aperitiv – pește –carne – eventual brânzeturi – desert) care să sublinieze și mai clar poziționarea localului. Altfel, există în continuare preocupare pentru folosirea ingredientelor locale precum și a preparatelor tipice românești reinterpretate (un aperitiv este de exemplu păstrăv cu mămăligă) și de asemenea, cu mici excepții, preparatele sunt schimbate de la un anotimp la altul – noi am testat meniul de primăvară.

N: Ceea ce G încearcă să sugereze este că în atmosfera de la the Artist transpare, cumva, ambiția chef-ului, ambiție care nu se oprește la a fi declarat cel mai bun restaurant din București, ci tinde mai departe, spre, sperăm noi, prima stea Michelin. Se simte, spuneam, în modul în care sunt întâmpinați oaspeții, în felul cum e structurat meniul, în dorința de a folosi și a evidenția tradiția culinară locală, în preocuparea pentru aperitivele de întâmpinare. etc. 
G: Până la aperitiv, am primit două feluri de amuse-bouche, o pastă de ulei de măsline și o cremă de brânză de capră cu merișoare prezentată cu efectele speciale specifice.87_The Artist 2017_1

N: Pasta de ulei de măsline a venit însoțită de cristale de sare de mare afumată, iar eu n-am putut ignora aluzia la celebrele măsline cu sferificare inversă ale lui Adria Ferran. Cât despre celălalt amuse bouche, dincolo de spectacolul prezentării, consider că ar fi necesitat o mai atentă îmblânzire a aromei de brânză în favoarea accentelor de merișor.   87_The Artist 2017_3

G: La aperitiv am optat pentru spoon tasting. Cele mai interesante preparate mi s-au părut tartarul de vită waygu și păstrăvul de care am vorbit mai sus, în timp ce de la terina de porc mangalița aveam așteptări mai mari.87_The Artist 2017_7

87_The Artist 2017_5

N: Eu am fost încântată de Feta Cheese Parfait – o combinație în care gustul de brânză a fost frumos echilibrat de prospețimea dulceagă a pepenului și de sfera de măsline murate (o nouă referire la El Buli?). Nu este un preparat cu specific local însă e o încântare pentru papilele gustative.87_The Artist 2017_4

G: Felul principal a rămas piesa de rezistență a meniului – eu am ales mușchi de vițel cu tortelini umplut cu coadă de vită și pesto care a fost absolut excelent, acompaniat de un pahar de Merlot Primus Rotenberg Ceptura. Dar nici medalionul de sea bass cu ou de prepeliță și sparanghel ales de N, nu era cu nimic mai prejos, având și un plating extrem de reușit.87_The Artist 2017_12

N: Într-adevăr, m-am bucurat de unul dintre cele mai delicate preparate de la masă. A fost fraged, crocant, moale, ușor, consistent și extrem de savuros la fiecare îmbucătură. Mi-a plăcut enorm asocierea cu gălbenușul de ou de prepeliță și cu sparanghel. Așa cum spuneam și altădată, unele combinații sunt clasice pentru un motiv foarte solid. În ce privește plating-ul, mi-a amintit de un alt file răsucit, cel de la Le Consul.87_The Artist 2017_8

G: Iar la desert, am optat pentru trabuc de ciocolată și salam de biscuiți, un preparat reușit care m-a făcut să concluzionez că s-a făcut un progres remarcabil și pe această zonă a meniului.87_The Artist 2017_11

Pentru cineva care nu a mai fost la restaurant, opțiunea de spoon tasting poate fi cea mai interesantă variantă pentru desert, aceasta incluzând și felul signature al chef-ului, sorbetul de castravete, care are ca bonus faptul că este preparat în fața ta, de însuși Paul Oppenkamp.87_The Artist 2017_10

După o masă atât de reușită, mie unul mi-a trecut de tot supărarea și aștept cu nerăbdare să revin la the Artist, care este din nou numărul unu detașat între restaurantele Capitalei, având acum și un sediu pe măsura ambițiilor sale.

N: Coborând cele câteva trepte care despart holul de ușa de la intrare, nu mi-am putut ascunde un zâmbet de satisfacție combinat cu un licăr de speranță. Da, mai au câte ceva de lucrat pe ici pe colo (mai ales la partea de meniu  de degustare și de wine pairing), dar le doresc să reușească  să atingă pragul Michelin foarte curând.


THE ARTIST

Calea Victoriei 147, Sector 1,  Bucharest
+40728318871
reservations@theartist.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *