Călătorie la capătul lumii*

Probabil știți că în Evul Mediu oamenii încă mai credeau în existența unui paradis terestru, ascuns pe undeva, într-un colț de lume. Un loc unde toate bunurile și plăcerile lumești stau înghesuite așteptând să ofere desfătare credincioșilor, unde nu e nici prea cald, nici prea rece, un loc cu roade abundente și miresme plăcute. Tot ce le-ar mai fi trebuit medievalilor erau niște avioane Airbus A380 care să-i ducă din Paris în LA și din LA în Papetee. De acolo cred că s-ar fi descurcat și cu pirogile renumiților navigatori tahitieni. Dar dacă la finalul celor 24 de ore de zbor efectiv te așteaptă o ploaie torențială în locul paradisului promis, atunci nici ghirlandele de flori tropicale, nici dimensiunile iahtului, nici paharele înspumate nu te înveselesc.91_Bora Bora_8

24 de ore de zbor efectiv și încă pe atâtea ore infinite de așteptare prin aeroporturi cu gândul la fericire, ceea ce face ca distanțele să fie și mai lungi. Noroc că pe aici furtunile sunt scurte și că, de îndată ce norii se despart de ape, iese la iveală unul dintre cele mai frumoase peisaje marine din lume. Toate fotografiile pe care le-ați văzut, indiferent cât de photoshop-ate, sunt mai puțin frumoase decât realitatea. Albastru safir, verde-turcoaz, alb coral, în combinații ireale și năucitoare pentru bietele noastre simțuri. Și nu e prima noastră insulă tropicală :).91_Bora Bora_7

”Io Arana!” Așa începe totul în Bora Bora. De când pui piciorul pe aeroport, sau pe iahtul care te duce la hotel, sau pe scândurile de lemn ale debarcaderului, sau în mașinuță spre water villa, sau pe cărarea șerpuită spre restaurant.91_Bora Bora_16

Io Arana, (citiți [ioranaa]) cu accent pe ultima silabă, cu un iz marin, ușor cântat, cu zâmbet larg și cu o tiara în păr. Așa începe totul – dimineața, lumea, viața.91_Bora Bora_1
Ne-am ales o water vila cu „mountain view”, (ceea ce în termenii altor resort-uri ar fi echivalentul camerelor cu ”sea view” ), așa că, asemeni vechilor locuitori ai insulei ne începem ziua salutându-l pe Ote Manu, sau ce a mai rămas din el. Pentru că Bora Bora stă pe umerii unui uriaș vulcan adormit care se scufundă. Printre cețurile și norii care învăluie muntele ca-ntr-un mister se pot zări, săpate în stâncă, mormintele ultimilor regi bora-borezi. Dar drumul până acolo a dispărut, lăsând în urmă o suprafață verticală de rocă vulcanică inaccesibilă muritorilor de rând.91_Bora Bora_19
Stăm suspendați deasupra apei și-i privim suprafața unduitoare. Aici valurile sunt mai mari, iar vântul suflă mai puternic, făcându-l-le să se izbească de pilonii de susținere, purtând cu ele peștii, minunații pești de recif, dar și rechinii, pisicile de mare, țestoasele.91_Bora Bora_6

Ne pornim cu greu pe lungul drum spre micul dejun, părându-ni-se puțin ciudat că trebuie să mâncam în paradis. La masă ne servește unul dintre localnicii aceia osoși și masivi ai căror înaintași au trecut oceanul în pirogi și fără busolă, colonizând Hawaii, localnic cu pielea brună despre care nu poți spune cu certitudine dacă-i bărbat sau femeie, ca-ntr-un tablou de Gaugain, cu aceeași floare prinsă în păr, la derută.91_Bora Bora_3
Dar azi ne preocupă mai mult gândul la submarinul care ne așteaptă în apele agitate ale Pacificului. Ne urcăm într-o barcă lungă și îngustă ce pare că așteaptă doar următorul val să ne răstoarne, sau și mai rău să se sfărâme și să ne arunce pradă rechinilor, trecem prin spărtura pe care americanii au făcut-o în peretele recifului, în al 2-le-a război mondial, pe când insula se mai numea încă Pora Pora, spărtură făcută ca să-și treacă navele prea mari și prea grele ca apoi să se prăjească leneș la soare și să seducă tahitiene, și ne avântam în valurile deloc prietenoase ale Pacificului. 91_Bora Bora_15Ne simțim mici și neînsemnați și ne ținem cât putem de strâns unul de altul și de vestele de salvare care oricum nu ne-ar salva de fălcile rechinilor. Că doar rechini ne-am pornit să admirăm în nebunia asta de excursie… Când, în sfârșit, ajungem la punctul de întâlnire, se face schimbul de pasageri și ne trezim în pântecul cald al submarinului, ni se pare că tocmai am scăpat dintr-o mare primejdie, sau, cel puțin dintr-o experiență prea aventuroasă. Tocmai de asta nu ne cade prea bine introducerea francezului navigator care, pe un ton cât se poate de degajat ține să ne arate pe ce butoane trebuie să apăsăm dacă lui i se întâmplă ceva și noi vrem să ieșim la suprafață. La suprafață unde ne va aștepta aceeași barca înfiorătoare. Dar până acolo ne putem totuși satisface curiozitatea și admira superbul rechin tigru care ne dă târcoale curios. Dacă francezul n-ar păți nimic și dacă n-ar trebui să mai mergem cu barca aia, poate chiar am mai putea face asta…91_Bora Bora_14
Si totuși, tot mai bine ne e la peștișorii noștri veseli și colorați care nu ar putea ciuguli mai mult de jumătate de deget.
Dar înainte de asta, un ultim ocol cu Jeep-ul lui Jimmy pe insulă. Jimmy e grăsuț și inimos și ne servește cu limonadă făcută în casă. Ne arată și ne explică cum cresc bananele și cum se trăiește în șopron în vreme ce morții dorm alături, în mausolee, cum și-au instalat americanii punctele de observare și cum apune soarele în Motu Tapu, insula lor cea mai romantică, pe care abia dacă încape o masă cu 2 scaune și un chelner.91_Bora Bora_17

Apoi ne invită, fără nicio reținere, să ne aducem contribuția la comerțul local cu perle negre, sau măcar să mergem la, probabil, singurul restaurant din lume unde au mâncat 90% dintre vedetele de la Hollywood. Nu e deschis la prânz, așa că ne mulțumim cu cea mai bună supă de roșii cu înghețată de mentă de la restaurantul hotelului nostru.91_Bora Bora_12
Și hai să mergem și la Cooking class, să vedem cum se gătește tonul și mahi-mahi cu lămâie și lapte de cocos, hai să luăm un hobby-cat până la marginea recifului, să vedem cum dansează pisicile de mare, hai să înotăm până la reciful din colțul îndepărtat al insulei, hai să salvam cartea care s-a aruncat în valuri, hai să lenevim la Spa, hai să hrănim peștii, hai să citim sau pur și simplu să stăm și să nu facem nimic, ca australienii ăia care făceau asta toată ziua și tot nu terminau. Hai să facem totul azi, acum, pentru că aici e mereu azi, ieri n-a fost și mâine nu există.91_Bora Bora_13

91_Bora Bora_5
Dar, mai ales, G, hai să ne întoarcem, repede, hai să ne întoarcem în prezentul lor continuu, în paradisul de la capătul lumii unde lumea noastră nu ne poate ajunge!91_Bora Bora_18


*Scurt avertisment – acesta nu este un articol despre mâncare sau restaurante. Cele câteva referiri sunt pur accidentale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *