Pollen Street Social (1*), London – Un “bistro contemporan relaxat”!

104_Pollen Street Social_1G: Din momentul în care am stabilit că vom vizita Londra, eu mi-am setat ca target să ajungem la un restaurant chinezesc cu stea Michelin, amândoi am căzut cu ușurință de acord că trebuie să îl vizităm pe cel peruan, iar N m-a bătut la cap timp de trei luni că trebuie neapărat să ajungem și la restaurantul lui Jason Atherton.

N: Uneori am impresia că toți chefii britanici îi sunt cumva îndatorați lui Marco Pierre White. Jason Atherton nu face excepție, dar a mai trecut și prin bucătăriile lui Pierre Koffman, Nico Ladenis și Ferran Adria. A fost curând integrat în grupul Gordon Ramsay și, în 2005 era head chef la deschiderea Maze unde a și obținut rapid o stea Michelin (pe care restaurantul a pierdut-o anul trecut). Din 2010 a ales un alt drum, lansând conceptul Social. Restaurantul său de referință, și singurul în care mai poate fi găsit gătind la mai mult de un an de la deschidere, este cel din Pollen Street, o străduță îngustă și întortocheată pe care nu se poate intra cu taxiul așa că a trebuit s-o străbatem la pas, într-o zi senină și nefiresc de fierbinte pentru Londra.104_Pollen Street Social (15)

G: Pollen Street Social și-a câștigat steaua Michelin, la mai puțin de șase luni de la deschidere, iar conceptul a continuat expansiunea rapidă cu noi restaurante în Londra, Shanghai, Hong Kong, New York, Dubai, numărând azi nu mai puțin de șase restaurante stelate.

Jason Atherton și-a definit conceptul drept fine dinning într-un bistro contemporan relaxat și informal.

Un necunoscător s-ar putea lăsa ușor păcălit de atmosfera gălăgioasă și detașată, la care contribuie inspirat și staff-ul lipsit de “morga” clasică a unui restaurant de lux (deși fără nici un fel de lacune la nivelul profesionalismului servirii).104_Pollen Street Social (2)

N: Încăperile sunt largi și luminoase, cu tonuri calde și canapele confortabile, cu becuri îmbrăcate în globuri de sticlă transparentă deasupra fiecărei mese, cu bucătăria la vedere, cu un labirint de camere și cămăruțe ascunse în spate, cu trecători aruncând priviri furișe dinspre vitrina uriașă. Din calmul georgian al clădirii n-a mai rămas decât înălțimea tavanelor și câte ceva din împărțirea camerelor, dar cine mai stă să zgarmene istoria când o istorie culinară se scrie chiar acum, cu fiecare serie de clienți?

G: Ai putea crede că mulți din cei prezenți treceau pur și simplu pe stradă, în căutarea unui loc potrivit pentru o pauză de prânz – asta dacă nu am ști că restaurantul este full și că e bine să îți iei măcar o săptămână în avans pentru a fi sigur că prinzi masa în ziua și la ora dorite!

Fiind vorba de prânz, pentru care, ca de obicei, avem la dispoziție un timp limitat, am optat pentru meniul de trei feluri la 37 de lire la care am adăugat și selecția de brânzeturi. În afară de acesta mai exista un meniu de degustare de opt feluri la 98 de lire (ce poate fi acompaniat de nu mai puțin de trei variante diferite de wine pairing pentru 72, 110 sau 185 de lire!) sau opțiunea a la carte.

Pentru o variantă mai degrabă promoțională de meniu, am avut surpriza să primim nu unul, ci două rânduri de amuse bouche o supă de ciuperci, extrem de gustoasă, și tartine cu icre, mini-tarte cu cremă de brănză și castraveți și un delicios jeleu de sfeclă. Comparând cu Alain Ducasse deja ne plăcea mai mult la Jason Atherton…104_Pollen Street Social (3)

104_Pollen Street Social (1)

Ca aperitiv eu am ales (din trei opțiuni posibile) o salată de crab cu ridiche, iaurt și sake, iar N un ou gătit încet cu piure de sfeclă, parmesan și pulpă de pui. Preparatul meu a fost unul reușit, gustos dar în același timp lejer și răcoritor. Am cerut și wine pairing, având și aici o surpriză plăcută datorată somelierei inspirate. Pentru crab am primit un Riesling Trocken Peter Jacob Kuhn 2014.104_Pollen Street Social (11)

N: Alegerile mele, atunci când vine vorba de aperitive, urmează deja niște trasee bine definite. Dacă nu găsesc foie gras, prefer oul (și asta mi se trage de la Pinchiorri) și dacă nu găsesc de niciunele mi-e destul de greu să mă orientez. Oul acesta e un fel de replică dată fostului șef, Gordon Ramsay. Însă în vreme ce acolo miza era rafinamentul, cu texturi fine, chiar sobre pe alocuri, aici texturile sunt mai clar individualizate, aromele mai brute, porția mai generoasă. Mi-a plăcut și acesta, cu singura mențiune că aromele mi s-au părut mai degrabă potrivite unui meniu tomnatic și nu verii.104_Pollen Street Social (4)

G: A urmat felul principal – miel din Lake District, lângă care am primit un pahar de Lourens River Valley Morgenster 2003 – un vin sudafrican care a reprezentat o variație placută în locul omniprezentelor vinuri roșii franțuzești recomandate de toți la felul principal. Mielul a fost excelent preparat, suculent și fraged, sunt tentat să îl compar și pe acesta cu cel de la Ducasse dar presupun că deja știm cu toții care ar fi câștigătorul…104_Pollen Street Social (12)

N: Eu am luat păstrăv cu roșii, mazăre și sos de unt. Din nou, o porție generoasă dintr-un preparat foarte gustos și complex. Mi-a plăcut consistența peștelui, dar mi-a plăcut mai ales cum au fost tratate legumele verzi – mazărea și sparanghelul – . Sosul, și el extrem de generos, completa frumos preparatul conferindu-i savoare suplimentară. Evident, toate aceste legume provin din ferme britanice deosebit de atente la calitatea produselor.104_Pollen Street Social (5)

G: La selecția de brânzeturi ne-am lăsat iar pe mâinile staff-ului și nu am regretat, primind câteva variante foarte interesante și pline de savoare. Iar vinul meu, Madeira Bual Blandy’s a fost și acesta o revelație.104_Pollen Street Social (6)

Nu a lipsit nici predesertul, înainte de desertul meu 70% ciocolată, alune și sorbet de pere Williams (acompaniat de un Reciotto della Valpolicela) care, fără să fie ceva ieșit din comun, a reprezentat o încheiere plăcută a prânzului. Și desertul lui N, căpșuni sălbatice și kalamansi, ulei de măsline și cremă de vanilie, a părut la fel de interesant.104_Pollen Street Social (8)

104_Pollen Street Social (14)

N: Din ce am putut vedea, căpșunile nu lipsesc din meniurile de vară ale lui Jason Atherton și se pare că produc mereu același efect răcoritor și savuros. Aproape toată farfuria era infuzată cu căpșuni – de la crema de vanilie, la sosul de căpșuni, la sorbetul de căpșuni, la feliile generoase de căpșuni, încât nu lipsea mult ca frunzulițele de mentă să aibă și ele iz de căpșuni.104_Pollen Street Social (9)

Am plecat din Pollen Street lăsându-mi gândurile să urmeze șirul pașilor noștri arcuiți pe străduța întunecată, la numai câțiva zeci de metri distanță de redacția Vogue. Restaurantul lui Jason Atherton ne-a primit cu căldură, ne-a dezvăluit încăperile lui luminoase, bucătăria lui aglomerată, fețele zâmbitoare ale chelnerilor. Și totuși, ceva enigmatic părea să se sustragă, să se ascundă în colțurile de umbră, să se furișeze pe sub mesele de lemn masiv, să treacă în separeul pentru petreceri private, să privească șiret din spatele hălcilor de carne puse la uscat. Ceva în legătură cu conceptul ăsta ”social”, ceva în legătură cu fine dining-ul relaxat.

Dacă stai să te gândești puțin la asta, e totuși o mare performanță că ceva atât de eterogen poate să aibă un atât de mare succes.

Relaxarea staff-ului, bănuiesc eu, i se trage din tradiția pub-urilor locale. Dar asemănările se opresc aici. Departe de aspectul vetust al stabilimentelor propuse de Tom Kerridge sau Heston Blumenthal, Pollen Street Social adoptă un stil contemporan, aproape scandinav aș spune.104_Pollen Street Social (13)

Apoi e mâncarea. Da, am avut miel, iar Anglia este o țară în care mielul la masă este o tradiție la care generații de victorieni și apoi de gerorgieni n-au putut renunța. Dar, în afară de a fi gustos, mielul acesta nu avea nimic tipic britanic (nu că ar fi o groază de tipuri britanice, dar putea găsi ceva ușor recognoscibil pentru cultura lor culinară). Eu am luat pește. Din nou, e absolut natural ca peștele să fie definitoriu pentru o bucătărie insulară, dar era atât de departe de fish and chips, încât putea fi servit, la fel de bine, în Mamaia (dacă, desigur, Mamaia ar fi vreodată pregătită pentru un astfel de restaurant). Iar eclectismul tehnicilor de gătit care combină câte ceva din Anglia, cu câte ceva de la francezi și cu câte ceva de prin țările pe unde Jason Atherton și-a mai deschis restaurante este și el, cel puțin, bulversant. Într-adevăr denotă o mare flexibilitate în a adopta, integra, învăța și aplica tot ceea ce i se pare nimerit pentru a scoate maximum de savoare, dar tot eclectism se numește.

Și da, totul vine din ferme britanice atent selecționate, dar asta e deja o tradiție locală. Până și Waitrose se laudă cu așa ceva și înclin să cred că asta nu mai constituie demult o noutate sau un atu, ci mai degrabă o normă.

Cât privește lista de vinuri, ați putut vedea, cred, cât este de relaxată în selectarea regiunilor de proveninență. Încă puțin și am fi făcut ocolul lumii în 5 pahare de vin.

Și, uimitor, dintr-un astfel de amalgam a reușit să iasă un restaurant coerent cu lume bună, mâncare foarte bună și cu un extraordinar succes la public.104_Pollen Street Social (10)

G: Așadar, dacă vreodată veți dori să degustați mâncare de excepție în centrul Londrei, într-o atmosferă cu totul informală și relaxată, ce pare, din acest punct de vedere, a fi departe de lumea stelelor Michelin, Pollen Street Social este locul ideal!


POLLEN STREET SOCIAL

8/10 POLLEN STREET, MAYFAIR, LONDON W1S 1NQ

+44 (0)20 7290 7600
RESERVATIONS@POLLENSTREETSOCIAL.COM
WWW.POLLENSTREETSOCIAL.COM


77_the-hinds-head_12  Hinds Head, 1* Michelin, Bray, England


73_the-hand-and-flowers_4 The Hand and Flowers, Marlow – Cel mai bun pub


84_The Royal Oak on Paley Street_3 Perfect british Food! – The Royal Oak on Paley Street


gordon 19 Gordon Ramsay, London – Simply Perfect


 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *