Stejarii Pool Club, București – Scump și atât!

stejarii 1N: Cred că déjà știți cu toții că în toamnă s-a deschis restaurantul Stejarii, rezultatul unei investiții de nu mai puțin de 3 milioane de euro! Presa n-a minimalizat importanța evenimentului precedat de o campanie destul de agreseivă de popularizare în social media. Și, ca de obicei la deschiderea unui restaurant cu pretenții, s-au răspândit iar zvonuri cum că acesta va fi primul între primi, că steaua Michelin îi va fi decernată în curând ca încununare și recunoaștere a valorii. Că nu ne-am bulucit din prima zi la intrare sperând să prindem o masă (despre care auzisem că ajunge chiar la 1000 de lei de persoană) e un lucru lesne de înțeles. Cred că orice restaurant are nevoie de o perioadă de acomodare imediat după deschidere – câteva săptămâni, o lună, până când personalul începe să aplice ceea ce a învățat la training, bucătăria să-și calibreze eforturile și să-și automatizeze procesele, etc.

G: De îndată ce această perioadă s-a încehiat, Stajarii Pool Club, a intrat rapid pe lista noastră de priorități, cu speranța că și preparatele sunt la înălțimea investiției și a preturilor. Iar prima impresie a fost pe măsura așteptărilor – de la valet parking, la întâmpinare (au fost cel puțin 5 persoane care ne-au dat bună ziua la intrare) și mai ales la decoruri, totul se ridică la înălțimea unui restaurant de clasă.stejarii 8

N: Spațiul este extrem de generos, finisajele sunt moderne cu accente luxury, priveliștea este și ea foarte drăguță. De la masa noastră de lângă geam ne-am permis, cel puțin o vreme, luxul de a ne imagina cum ar fi dacă am avea, în sfârșit, un restaurant stelat la București.

G: Dacă, imediat ce ne-au așezat la masă, s-ar fi auzit alarma de incendiu și am fi evacuat în grabă localul, am fi rămas cu o impresie foarte frumoasă! Dar, din păcate, asta nu s-a întâmplat și am fost obligați să trăim în continuare o decepție după alta, pentru circa o oră și jumătate.

“Legenda” spune că meniul este semnat de chef-ul Didier Coly de la un cunoscut restaurant parizian, Costes, care ar fi lucrat timp de 6 luni special la realizarea acestuia. Din ce am văzut noi, asta sună a banc din seria Radio Erevan, mesajul fiind clar distorsionat – fie au ca chef un francez pe nume Costel, fie domnul din Franța le-a trimis meniul și rețetele pe email, scrise de mână și pozate cu mobilul, iar ai noștri au reconstituit cât au putut și a ieșit ce a ieșit. Văzând cele două foi de carton din care nu reușeai să înțelegi care sunt aperitivele și care felurile principale, am început să ne punem semne de întrebare – dar am ignorat semnalul de alarmă și am comandat conștiincioși două meniuri complete – aperitiv, fel principal și desert, plus câte un pahar de vin rose italian.stejarii 2

N: Meniul pare a fi rezultatul negocierii dintre un chef francez și un șef local. Există preparate care nu se potrivesc absolut deloc – caviar vodka, țuică cu telemea, sandviș club și croque monsieur alături de penne și pizza, întrerupte de T-Bone Black Angus, calamari prăjiți și pui la rotisor. Ordinea, dacă nu e complet aleatoare, sigur n-are prea mult de-a face cu fine dining sau cu vreo preocupare pentru asta. 

G: Serviciul este asigurat de un staff numeros la prima vedere – dar unei mese îi este alocat, pe stilul pe care mi-l amintesc din vremurile de mult apuse, un singur ospătar asistat uneori de un piccolo. Iar ca ospătari sunt niște domnișoare în fustițe foarte scurte, foarte zâmbitoare și amabile, dar ale căror cunoștinte referitoare la meniu sunt limitate.

N: Am tot dezbătut problema domnișoarelor cu fuste prea scurte, iar concluzia mea este că vina aparține în exclusivitate conducerii care nu le-a asigurat un training competent. Biata domnișoară se străduia din toate puterile! În plus, ar fi absurd să-i ceri cuiva care n-a fost niciodată la un restaurant fine dining să îi respecte eticheta sau să știe ce ar trebui să facă.stejarii 4

G: Aperitivul nu a fost rău – ou poșat cu gălbiori , respectiv pachețele de pui. Mie mi-au plăcut gălbiorii chiar dacă N m-a dezumflat rapid spunând că sunt doar rehidratați fără nici o altă preparare, iar oul poșat își pierduse pe drum integritatea fiind compus din bucăți disparate pe farfurie. Și nici pachețelele nu au fost rele deși numai a mâncare de fine dining nu aduceau. Dacă vă uitați și numai la dimensiunile porției veți înțelege cât de repede s-au evaporat pretențiile exclusiviste ale bucătăriei.  stejarii 5

N: Când citesc ou poșat în câte un meniu, gândul mă duce automat la cel de la Enoteca Pinchiorri. Apoi îmi iau seama și mă gândesc că e o comparație incorectă așa că încerc să iau ca termen de referință oul perfect de la Bistro Francais. Acum nu știu dacă oul poșat de la Stejarii vine în această prezentare pentru că dorește să reinterpreteze o rețetă clasică sau pentru că astfel încearcă să mascheze eșecul de preparare. În orice caz, nu cred că așezarea în farfurie e cea mai inspirată.stejarii 3

G: Felurile principale, chateaubriand de vită la mine și sole pentru N, au fost absolut mediocre, în ciuda prețurilor ce se apropiau de 200 de lei la fiecare! Vita mea cu sos béarnaise a fost cea mai modestă pe care am mâncat-o într-un restaurant cu pretenții în foarte foarte mult timp – am încercat să sap prin memorie să-mi amintesc un preparat inferior dar, în afară de un mușchi ațos luat acum vreun an la Taverna Sârbului, nu am găsit altceva.stejarii 9

N: Iar peștele meu era departe de vreo preparare strălucitoare sau inovatoare. Era un biet pește prăjit și dezosat conștiincios. M-am tot întrebat ce ar putea justifica prețul din meniu și cea mai bună explicație pe care am găsit-o a fost cantitatea generoasă de fasole verde care acompania preparatul. stejarii 7

G: Deserturile ar fi trebuit să salveze impresia. Lista sună bine și foarte franțuzeste. Am luat tartă cu mere și caramel eu și fondant de ciocolată N – deserturi clasice cu care nu ai cum să dai greș. Sau ai? Am mâncat fondant în zeci de restaurante, dar acesta a fost primul care nu a fost însoțit (și echilibrat) de o înghețată!! stejarii 6Tarta mea, la fel, în afară de sosul de caramel pus într-un păhărel separat, nu mai avea nimic pe lângă (înghețată, sos de vanilie, frișcă – posibilitățile erau nenumărate). Altfel, ambele preparate au fost bune spre foarte bune dar asta nu e de ajuns. Și am încercat fără succes sa adăugăm câte un pahar de vin de desert preparatelor. Vinurile dulci există numai la sticlă întreagă (aș vrea să văd câtă lume ia câte o sticlă de vin de desert!).stejarii 10

Culmea, în ciuda prețurilor (cam 50 de lei aperitivele, de la 50 la peste 200 felurile principale și tot spre 50 deserturile) restaurantul avea 6-7 mese ocupate – dacă nu erau cu toții la prima vizită sau nu locuiau în blocurile de vis-à-vis, mi-e tare greu să le înțeleg motivația! Tot ce primești e o mediocritate absolută la prețuri apropiate de o stea Michelin, zeci de restaurante din oraș oferă mâncare mai bună la scoruri la jumătate sau chiar mai puțin.

N: Eu aș vrea, totuși, să încheiem într-o notă optimistă pentru că sunt sigură că dacă am putea îmbina mâncarea de la The Artist, cu servirea de la Naan și cu decorul de la Stejarii steaua Michelin ar fi deja o realitate în București. 


 

Stejarii Pool Club

Strada Jandarmeriei 14, București 013896

0744 332 155

http://www.stejariicountryclub.ro/

 

 

2 Comments Add yours

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *