Joseph, by Joseph Hadad – merită un ocol

on

hadad 1G: Primul nostru contact cu bucătaria lui Joseph Hadad a fost la răposatul restaurant Aqua din Herăstrău. Înainte, făceau o caracatiţă la grătar excepţională, cea mai bună din Bucureşti în opinia noastră, iar după sosirea lui aceasta a dispărut cu totul din meniu. Un început cu stângul aşadar, chiar dacă nu a fost deloc rău cea ce am mâncat atunci…

N: Eu sunt o nostalgică. Încă mai suspin după restaurantul Aqua şi după faimoasa lor caracatiţă la grătar. Era gătită impecabil, fragedă şi suculentă, aşa cum rar li se întâmplă caracatiţelor prin Bucureşti, unde bietele creaturi marine sunt mai degrabă maltratate şi înjosite…  

G: Dar asta nu înseamnă că ne-am dus cu hard feelings la Joseph, din cartierul Aviatorilor. Amplasamentul este inspirat, localul fiind cam 60% plin la prânz, ceea ce mi se pare destul de bine. Clienţii păreau a fi în majoritate corporatişti veniţi în pauza de masă (ăsta nu e un semnal cu totul pozitiv având în vedere că şi Osho e plin la prânz şi nu e pe lista mea de favorite…).

N: Atmosfera e caldă şi elegantă, fără a fi opulentă. Istoria locului îşi pune cumva amprenta şi asupra restaurantului. E drept că lucrătorii care instalau terasa nu erau cei mai discreţi oameni. A fost cam complicat să-mi fac loc printre ei pe covorul care ducea spre intrare şi chiar m-am întrebat dacă nu cumva restaurantul era închis… Dar în afara lor, nimic nu ne-a tulburat masa.

image1G: Am început cu un foie gras superb aşezat în farfurie (inclusiv panseluţe care nasc întrebarea legitimă se manancă şi astea sau nu?) – bun dar parcă cu un gust prea pronunţat de ficat.

N: Of, G… Dacă e în farfurie, se mănâncă…

G: Apoi eu am luat viţel (foarte gustos) iar N tajină de vită.image2

N: De fapt, felul meu se numeşte Tajine osso buco viţel. E un fel fusion, o combinaţie între milanezul osso buco (felii transversale de vită fiartă îndelug cu vin şi legume rădăcinoase) şi tajine de vită, o specialitate marocană care se găteşte într-un vas de ceramică, cu capac alungit. Hadad foloseşte varianta Emile Henry a vaselor marocane, însă numai pentru finishing touch, pentru că tajina ajută mult la consolidarea aromelor. Eu sunt un mare fan al ambelor preparate aşa că m-am lăsat imediat sedusă de propunere. Preparatul a fost foarte gustos, însă trebuie să recunosc că lui Nicolai, în zilele lui bune, îi iese mai bine.

G: Deserturile ne-au fost prezentate în asamblări de-a dreptul artistice. N şi-a luat Earth, la recomandarea chelnerului. Sunt bune, dar parcă totuşi prea elaborate, image4fără o vedetă care să se evidenţieze, ci realizând un cumul de elemente oarecum disparate.

N: Să ştii că eu îi apreciez foarte mult străduinţa de a prezenta preparate unitare într-o compoziţie artistică şi, mai ales, grija pentru detalii. Îţi dă senzaţia că cineva s-a aplecat cu gijă şi cu plăcere deasupra mâncării care ţi se pune în faţă. E foarte important ca ceea ce ai în farfurie să nu fie o masă amorfă de ingrediente nediferenţiate.

Preţurile sunt rezonabile pentru un restaurant de acest nivel (40-50 lei aperitivul, 80-120 main course, tot cam 40 deserturile). E un loc elegant unde îţi poţi scoate cu încredere prietena sau partenerii de afaceri.

 

4 Comments Add yours

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *